Scrisoarea unei visatoare!

Dragă gândule,stau închisă într-un spaţiu fără aer şi nu pot vedea nimic. E beznă. Am aprins acum o lumânare. Am încercat să nu inspir fumul, dar a intrat singur prin mine. M-a ameţit pentru o secundă. Acum sunt bine. Mă simt îngreunată de zdrenţele de pe mine. Mă simt de parcă îmi sufocă trupul. El oare nu respiră? Acum, fără ele, mi-e frig. Nu-mi pasă. Pielea îmi tremură. Cred că de bucurie. Mă aşez pe pat şi îmi întorc privirea. Văd pe peretele de lângă mine ... nu ştiu dacă e om. Se pare că e o fată. Mă priveşte speriată. Mă întreabă cine e. Eu sunt. Privesc în oglindă. Sunt eu şi totuşi... sunt om? De ce sunt fată? De ce nu sunt băiat? De ce am mâini şi picioare şi un gând care mereu mă cuprinde şi mă face să sfârşesc plângând. Nu ştiu. Vreau să plâng, dar nu ştiu de ce. Când rămân singură, mi se face frică. Ştiu că am să înnebunesc odată dacă voi mai rămâne pierdută în singurătate. Sigur voi face o nebunie. De fapt, cred că azi voi face nebunia, pentru că m-am ridicat. Am ieşit afară. Toată lumea mă priveşte ciudat, poate din cauză că nu port nicio bluză şi nicio pereche de pantaloni. Toţi poartă. Eu nu. Dar oare se simt ei ca mine. Acum, nu ştiu cum se face, dar sunt în vârful unui munte. Calc cu picioarele goale, în zăpadă. În jos văd cerul, iar deasupra mea... nimic. Sau poate paradisul seamănă cu un nimic? Poate noi nu vedem paradisul decât după moarte. Poate am trecut de mii de ori prin paradis şi nu l-am putut vedea. Mă simt atât de liberă. Mă ridic pe vârfuri şi aştept ca vântul să mă împingă. Nu, nu voi muri. Ştiu asta. Mă îmbrăţişează libertatea. Cad... de fapt... cred că plutesc... Am simţit pe obraz, acum câteva secude, sărutul unui nor. Acum simt de parcă m-a invitat la dans un înger. Vreau să-i accept invitaţia. Întind mâna şi simt două degete fine, apoi parcă somnul mă cuprinde. Acum cred că dorm. Nu aud şi nu văd nimic......părul meu e ud. Am scos acum capul afară din apa rece. Cred că valurile au avut grijă să mă prindă. Ştiam că nu voi muri. Acum merg pe stradă. Nu e nicio maşină. Merg fără să-mi bată inima speriată. Închid ochii şi încerc să alerg din ce în ce mai tare. Nu văd unde. Pe marginea străzii sunt copaci. Alerg până nu-mi mai simt picioarele. Nu sunt obosită. Zâmbesc îndreptându-mă... nu ştiu unde... aud un sunet asurzitor în faţa mea. Acum sunt doar o adiere. Deschid ochii şi-mi văd genele înecate în sânge. Cred că... sunt pe moarte. Deşi, în mine, inima bate puternic. Acum sunt conştientă că visarea înseamnă şi uitare. Acum începe să-mi pară rău că am vrut doar să simt gustul libertăţii. Am uitat că trăiam pentru cineva. Am uitat că iubeam. Am uitat că aveam o existenţă. Acum implor cerul să nu mă ia încă acolo, sus. Acum regret toată prostia mea de acum câteva minute. Acum mi se face dor de viaţă. Acum... tremur de frică şi plâng, rugându-mă să nu plec. Să mai rămân......m-am trezit astăzi. Nu ştiu dacă am murit, sau trăiesc. Palmele îmi sunt reci şi port pe mine numai fiinţa mea. Nu pot vedea. Cred că nu am ochi. Nu simt nimic care să-mi îngreuneze chipul. Nu pot mirosi, nu pot auzi. Simt doar o prezenţă ciudată lângă mine. Poate sunt doar eu. Sau poate nu, poate... Da, recunosc. Sunt speriată. Acum îmi aud ecoul de acum o veşnicie, când spuneam doar..."Iartă-mă!". Oare sunt în iad? Oare atât de pustiu e după moarte? Nu văd absolut nimic. Sunt înţepenită. Nu, nu mai vreau libertate. Vreau să mă strângă cineva în braţe şi să-mi spună că nu-mi dă voie să ies din casă noaptea, pentru că e periculos. Vreau să plâng plină de naivitate, crezând că tot ce se face, se face împotriva mea. Trăiesc? Am murit? De ce nu pot să plâng? ...Trăiesc, visând. Îţi mulţumesc, gândul meu visător, care mi-ai adus un coşmar într-un vis. Doar un coşmar. Deschid ochii. Sunt la geam. Şi privesc norii. Încă mă întreb ce e dincolo de ei. Încă sunt o visătoare, care tot ce vrea acum e să spună tuturor că îi iubeşte. Şi că-şi iubeşte viaţa şi libertatea...limitată şi deloc periculoasă.

A murit maa!8-|

Stiu ca nu va veni nimeni.. Dar totusi am sa merg.. A murit si stiu ca nimeni nu stie, stiu ca nimeni nu va veni sa-i vada finalul..Eu am sa merg...Daca a fost a mea, desigur ca am sa merg.. dar unde e? Unde e ingropata?.. Cum sa stiu unde sa o gasesc daca nu mi-am dat seama atunci cand a murit.. Cum sa stiu daca e cu adevarat moarta, sau inca se zbate intre existenta si neexistenta? Eu cred ca a murit..dar cine stie.. poate sa reinvie peste noapte.. asa cum s-a si nascut intr-o singura noapte. Eu am sa merg sa-i vad finalul neinsotita. Am sa ajung la capataiul ei si peste tot va fi pustiu.. Nimeni nu stie ca a murit.. S-a intamplat atat de repede si nimeni nu stie ca a murit.. Nici macar eu nu stiu cand a murit.. M-am trezit ca nu mai este. Pur si simplu. M-am trezit fara ea. Am sa ma uit la ea.. si am sa ma intreb cum a putut sa cedeze.. ea.. atat de puternica era.. si atat de mult timp rezistase asteptarii.. dar acum, neasteptat a murit..s-a dus.. Nu sunt trista, poate doar dezamagita ca s-a terminat.. Special pentru moartea ei, mi-am luat pantofi negri, rochie neagra si o esarfa neagra.. nici nu stiu de ce mi-am acoperit fata cu ea.. doar nu am sa plang.. nu simt nimic.. ba da.. simt tristete ca va fi pustiu fara ea... si fericire ca nu am sa mai plang din vina ei.. Ma simt bine. Nu am sa plang.. Stand in fata ei, vazandu-i chipul ofilit, ochii uscati de lacrimi si pielea arsa.. am sa-mi iau adio fara sa plang.. cu o oarecare parere de rau, dar fara lacrimi.. Ultima lacrima din cauza ei a fost varsata de mult.. De atunci nu am mai plans.. Inca merg pe drumul unde e inmormantarea si in gandul meu doar niste cuvinte vorbesc.."A murit..a murit iubirea mea pentru el".. Da' chiar as vrea sa cred si eu ce zic:))

Scrisoare!Asta e pt tine A!

Esti oare fericita?! Ai prieteni, o familie aproape minunata ,poate chiar iubesti pe cineva. Ai aproape tot ce ti-ai dorit. Dar te simti implinita? Fericita poate? Din pacate esti neinteleasa draga mea. Nimic nu te multumeste. Ai un lucru, dar iti doresti altul. Vrei ce nu poti avea. Te compatimesc,nu stii sa apreciezi ceea ce ai.Dar tu mi-ai spune acum cu nonsalanta : "cine o face?". Si da, trebuie sa iti dau dreptate. Asa e lumea. Ravneste sa aiba cat mai mult.Asa esti si tu?
Iti place sa crezi ca esti puternica,vrei sa fii putin mai egoista.Dar in acelasi timp ti-e frica sa ramai singura. De fapt aceasta e marea ta temere-singuratatea. Nu moartea. Te sperie gandul ca in curand te vei desparti de cei dragi,ti-e frica de viitor. Draga mea, esti prea fricoasa. Infrunta viata. O sa ai urcusuri, coborasuri, caderi in abisuri prea mari pentru tine, dar ce e viata fara acestea? Cazi, te ridici, cazi iar, te ridici din nou... Te cunosc si stiu ca nu esti asa de puternica,dar ar cam trebui sa inveti.Invata sa te descurci singura. O sa vina momente cand nimeni nu-ti va dori binele. Trebuie sa fii destul de tare sa iesi la liman sin-gu-ri-ca.
Incepi sa te convingi ca lumea nu-i asa de buna cum ai crezut, dar inca visezi cai verzi pe pereti. Asa e mai simplu pentru tine. Sa crezi in oameni, sa crezi ca iubirea inca exista, sa crezi ca se poate lega o prietenie atat de stransa incat sa nu o desfaca nimeni si nimic.. Astea exista doar in filme. Imi pare rau sa te dezamagesc. Viata nu-i asa. Viata bate filmul.
Toata lumea se schimba.. Tu de ce nu ai face-o? Iti doresti asa de mult sa fii alta.. visezi la asta.. Atunci de ce nu faci ceva? Ai incercat macar sa faci ceva? Marea intrebare fara raspuns a vietii tale. Esti constienta de unele lucruri, dar nu le poti schimba. Ele raman undeva prin mintea ta. Le ignori, incerci sa le compensezi cu alte multe vicii.. dar oare reusesti?!Te complaci in aceeasi situatie din comoditate. Esti slaba. Nu faci nimic pentru tine. Cum poti trai asa?Iesi, distreza-te, simte-te bine! Daca te-ar vedea cineva, ar zice chiar ca esti fericita draga mea, ca nu ai absolut nici o grija. Nici o Grija. Zambesti usor. Razi zgomotos. Danseza pana dimineata! Simte ca lumea e a ta.Esti atat de departe de adevar. Seara tot singura ramai, cu mine, cu gandurile tale, cu sentimentele..Dimineata ma uiti intr-un sertar prafuit si o iei de la capat. Zambete. Rasete. Aparente. Si maine va fi la fel, tot timpul va fi asa. Ca si cum scrisoarea aceasta nu ar fi existat..
Desi am o singura satisfactie.Sentimentele nu le poti ingropa, nu le poti ascunde. Ele raman in sufletul tau alaturi de tine ca sa te mai chinuie un pic..la fel si temerile. Nu pot face nimic ca sa te ajut. Nu vreau. Asta e sarcina ta. Indeplineste-o pana cand nu e prea tarziu. Fa macar asta pentru tine.

Apasa ma acceleratia!

S-a urcat in masina. Vroia sa plece cat mai departe de locurile acelea, de oamenii care i-au facut atata rau. Nu mai suporta nici o clipa. Porni in viteza si o gonea pe strazile pustii, fara sa ii pese de nimic.Vroia sa se piarda in noapte, sa uite de tot. Sa o ia de la capat.. sa fie alta.. sa nu isi mai bata joc lumea de ea.Deja atingea 120.. nu mai simtea nimic inafara de viteza cu care se indeparta de oras.. si de durerea aceea.... o durere imensa...Fusese totul asa de perfect si se naruise intr-o singura ora. Toate sperantele ei au murit. A ajuns la 150.Inca mai simte durere.Dadu drumul la radio. Stiri. Un baiat gelos si-a injunghiat prietena si dupa s-a sinucis. Incurajatoare stire,s-a gandit. Iesise din oras si nu vroia sa o opreasca nimeni... si nimic...A dat pe alt post. Muzica vesela, hituri de vara. Dar ea nici nu le auzea. Inca simtea durerea aceea sfasietoare... Opri pe dreapta.Cobori din masina. Suvoaie de lacrimi ii inundau chipul... ar fi trebuit sa nu simta nimic, nu sa fie mai rau. Isi aprinse o tigara. Totul era pustiu. I se facu frica. Se urca din nou in masina. Iar a pornit masina si gonea pe drumul de munte care se intindea in fata ei...Nu era nimeni sa o vada. Plangea atat de tare incat nu vedea nici drumul in fata sa. Nici fumatul nu o incalzea...-Dar daca as bea ceva? Asa o sa ma incalzesc... si o sa si uit.Se opri la un peco... se uita in oglinda. Se observa ca a plans, dar pentru ea nu mai conta nimic. Cumpara o sticla de whisky.Iar s-a urcat la volan...parca o urmarea cineva, asa de tare conducea. De fapt o persecuta amintirea lui. El....cel care a invatat-o sa iubeasca.... sa dea tot pentru iubire. Si pentru ce? Ca acum sa ajunga sa fumeze si sa bea la volan?Desi, era si o parte buna. Incepea sa se simta mai sigura pe sine cu fiecare inghititura de alcool. Nu ii mai era nici frica... si nici frig. Lacrimile i s-au oprit. Nu mai simtea prea multe. Era libera, se simtea descatusata.. A inceput sa cante. Se simtea eliberata parca de sub cel mai aspru jug. Inchidea ochii din cand in cand.... era intr-o stare de reverie cand brusc a intrat pe contrasens... Hmm nu isi facea griji pentru ca la ora aia nu era nimeni pe drum, nu avea cine.. Dar ... se insela. Dintr-odata un camion ii aparu si era prea derutata ca sa-si dea seama ce avea sa se intample.Nu facu nimic pentru a evita coliziunea... soferul camionului o claxona, dar ea nu se dadea din cale... Conducea si mai tare..parca asteptase asta....In cateva ore, locul era plin de politisti, de ambulante. Sticla era goala.Muzica canta. Ea visa!